Noi asfaltări în comuna Vlădeşti
Demarează noi lucrări în comuna Vlădeşti. „Avem un contract pentru asfaltarea a şase străzi şi urmează, ca în cel mai scurt timp, să începem lucrările.
Este vorba despre străduţe micuţe, care sunt aproape de drumul naţional şi care sunt strict necesare a fi modernizate.
Asta pentru că la prima ploaie trebuie refăcute, fiind în pantă balastul este adus de ape la baza străzii şi pe DN. De fiecare dată se crează un mare disconfort.
Prima dată vom face investiţia din bugetul local, vom pune un strat de asfalt, iar apoi vom finaliza lucrările cu fonduri europene, pentru că necesită o sumă mai mare să faci şi rigole, podeţe, ziduri de sprijin şi tot ce mai trebuie.
Dar primul pas este de a impermeabiliza drumurile respective şi a le crea un anumit confort cetăţenilor.
În afară de cele şase drumuri, mai avem prevăzut şi pentru Fundătura şi Trundin un proiect pentru anul acesta, fiind vorba tot de o impermeabilizare a drumurilor”, a declarat primarul comunei Vlădeşti, Adrian Cosac.