Investiție de anvergură în Păuşeşti-Măglaşi

Au demarat lucrările la noul centru de zi pentru persoane vârstnice, care va funcţiona ca o unitate medicală de fizioterapie.

Primarul localităţii, Alexandru Dediu a subliniat faptul că aparatura necesară funcţionării este pregătită pentru a fi instalată, deocamdată lucrându-se la infrastructură.

Potrivit declarațiilor primarului Dediu, noua clinică va fi dotată cu cabinete medicale, personal sanitar şi va trata persoanele vârstnice.

Activităţile care se vor desfăşura în noul centru de zi din Păuşeşti-Măglaşi ţin şi de reabilitarea şi recuperarea neuropsihică, consiliere psihosocială şi informare, terapii de recuperare şi relaxare, socializare şi petrecere a timpului liber, precum şi îngrijiri de specialitate la domiciliu.

Proiectul „Centru de zi şi unitate de îngrijire la domiciliu” din comuna Păuşeşti-Măglaşi are valoarea de 2.639.106 de lei fiind asigurată prin POR, iar termenul de finalizare este de un an: „Clădirea neutilizată din zona centrală a comunei, unde a fost şcoala veche, va fi transformata în „Centru de zi şi unitate de îngrijire la domiciliu”.

În cadrul proiectului se execută lucrări privind desfaceri parţiale ale zidăriei existente în vederea obţinerii unei funcţionalităţi, crearea unor spaţii luminate şi atractive, înlocuirea şi completarea instalaţiilor electrice, sanitare, termice şi de ventilare”, a precizat primarul localităţii Păuşeşti-Măglaşi, Alexandru Dediu.

Distribuie