Demers reușit al consilierului local Narcisa Stan
Astăzi, în Consiliul Local, pentru prima dată, s-a votat instituirea fondului destinat acțiunilor de tineret.
„Am făcut acest amendament la buget, în baza Legii 350/2006 și în urma numeroaselor discuții avute cu reprezentanții fundațiilor, ONG-urilor și asociațiilor de tineret din municipiu.
Este o promisiune făcută în campanie, pe care m-am angajat, alături de colegii consilieri din Alianța pentru Râmnic, să o respectăm.
Mă bucur că acest demers a fost apreciat de toți consilierii locali, indiferent de culoarea politică, iar tinerilor le adresez urarea: „Spor la proiecte!”, a declarat Narcisa Stan (PNL).