(VIDEO) Fonduri pentru noi proiecte în Vâlcea

„Ne pregătim pentru un an greu, în care avem așteptări în ceea ce privește alocările bugetare necesare demarării unor proiecte importante, pe care le-am gândit pentru continuarea dezvoltării județului.

Am solicitat deja Guvernului bani pentru susținerea acestor proiecte, dar și pentru buna funcționare a aparatului propriu și a instituțiilor subordonate.
Totalul sumelor solicitate Guvernului depășește cifra de 350 milioane lei.

Preocuparea noastră vizează și nevoile comunităților locale și, tocmai de aceea, ne dorim să avem o radiografie a lor.

În acest sens, le-am cerut primarilor să ne comunice necesarul de fonduri pentru acest an și, când vom avea aceste date, le vom transmite Guvernului, în vederea alocării de fonduri”, susține Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Distribuie