Seară culturală la Vaideeni, avanpremieră pentru Noaptea Muzeelor la Sate
Pe 24 august 2024, în satul Vaideeni, a avut loc evenimentul „Seară culturală la Vaideeni”, o frumoasă avanpremieră pentru Noaptea Muzeelor la Sate, organizată de Asociația Culturală „Moștenitorii”.
Manifestarea a reunit membri ai comunității locale, iubitori de tradiție și artă, într-un spațiu încărcat de istorie și semnificație culturală.
Atestat de cel puțin 520 de ani, satul Vaideeni este situat într-o zonă de interferență între Oltenia de sub Munte și Mărginimea Sibiului, spațiu care și-a pus amprenta asupra graiului, portului și tradiției pastorale. De-a lungul timpului, Vaideeni și-a câștigat statutul de nucleu de conservare a specificului național, fiind un veritabil simbol al continuității și autenticității românești.
Cu ocazia acestui eveniment, Școala Veche din Vaideeni, recent renovată, și-a redeschis porțile într-o nouă formă – transformându-și sălile de clasă în mici expoziții dedicate vetrei satului, meșteșugurilor și artei plastice (in memoriam Adam Davidoiu). Printre exponate, un loc de cinste a fost ocupat de ultima campanie Give Credit, susținută de întreaga comunitate locală.
În încheierea serii, Asociația „Moștenitorii” a lansat o propunere ambițioasă: în anul 2025, Școala Veche să devină un hub cultural, un centru dedicat educației alternative și dezvoltării creativității noilor generații.
„Îi felicităm pe organizatori pentru această remarcabilă inițiativă și le dorim mult succes în implementarea proiectelor viitoare care aduc valoare și speranță pentru viitorul patrimoniului cultural românesc”, a subliniat primarul Achim Daniel Băluță.