Rădulescu pune pe masa noului ministru al Transporturilor marile proiecte rutiere ale județului
Vâlcea are un nou reprezentant la nivel înalt în Guvern! Ștefan Ovidiu Popa preia conducerea Ministerului Transporturilor, iar președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, salută numirea acestuia, dar transmite și un mesaj clar: județul are nevoie de investiții și de rezultate concrete.
„Felicitări, Ștefan Ovidiu Popa! Mă bucur mult că faci un nou pas în cariera ta. Toți cei alături de care ai crescut – inclusiv sub ochii mei – suntem mândri de tine! PSD Vâlcea dă încă un ministru țării, de această dată al Transporturilor, din actuala echipă pe care o conduc și sunt recunoscător pentru asta!”, a transmis Constantin Rădulescu.
Șeful administrației județene a anunțat că va merge săptămâna viitoare la București pentru a analiza, împreună cu noul ministru, stadiul unor investiții esențiale pentru Vâlcea.
Pe lista priorităților se află Drumul Expres, reabilitarea DN 73C, care va asigura legătura municipiului Râmnicu Vâlcea cu autostrada Sibiu–Pitești, dar și lucrările din zona calamitată de pe centura orașului Călimănești.
„Avem însă multă treabă. Voi veni săptămâna viitoare la București – după ce te instalezi și evaluezi situația – să stăm așezat de vorbă și să știm foarte clar în ce stadiu sunt proiectele”, a precizat Constantin Rădulescu.
Președintele CJ Vâlcea l-a asigurat pe Ștefan Ovidiu Popa de întregul sprijin al echipei PSD Vâlcea și al administrației județene.
Mesajul este clar: numirea unui vâlcean la conducerea Transporturilor aduce nu doar mândrie, ci și așteptări mari. Pentru județ, miza o reprezintă accelerarea proiectelor rutiere care pot schimba conectivitatea și perspectivele de dezvoltare economică ale județului.