Proiect de amploare la Vaideeni

“Sunt bucuros să anunț un nou proiect pe care îl vom realiza pentru comunitatea din Vaideeni, de această dată în parteneriat cu Consiliul Județean Vâlcea.

Astăzi, 11 februarie 2020, alături de președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, am semnat Acordul de Parteneriat în vederea implementării investiției „Centru comunitar integrat în comuna Vaideeni”.

În cadrul acestui parteneriat, Consiliul Județean Vâlcea ne va sprijini prin alocarea sumei de 83.300 lei, necesară realizării studiilor tehnice în vederea depunerii spre finanțare a proiectului.

Proiectul se depune spre finanțare în luna martie 2020, investiția propusă având o valoare estimată de peste 100.000 euro.

Este vorba despre un centru comunitar integrat în cadrul căruia se vor înfiinţa şi dota următoarele structuri: un punct de lucru de medicină de familie, un cabinet de medicină dentară, un centru de permanență sau alte puncte de lucru destinate activităților și serviciilor integrate de sănătate, sociale și educaționale, în conformitate cu nevoile locale identificate”, a precizat primarul localității Vaideeni, Achim Daniel Băluță.

Distribuie
error: Content is protected !!