Administrație

Primarul din Budești: „Nu putem vorbi de reformă sacrificând primăriile mici!”

Primarul Ion Vlădulescu susține necesitatea unei reforme administrative reale și corecte, subliniind că aceasta trebuie să înceapă de la nivel central și nu de la administrațiile locale mici, care funcționează deja cu resurse limitate.

„Da, este nevoie de o reformă administrativă și trebuie făcută de sus în jos, nu de jos în sus. Să se vadă mai întâi ce se întâmplă prin ministere, prin agenții, prin structurile centrale supradimensionate și abia apoi să se ajungă și la primăriile mici”, a declarat primarul din Budești.

Acesta atrage atenția că multe primării de comune funcționează cu un număr foarte redus de angajați, oameni care asigură continuitatea serviciilor publice esențiale pentru comunități. „Noi, la primăria Budești, avem în organigramă 37 de persoane, dar nu am mers niciodată cu organigrama la maxim. Am avut întotdeauna deficit de personal și am zis să nu încărcăm de dragul de a încărca. În acest moment avem 26 de angajați din 37, adică avem zece posturi minus. Și conform proiectului trebuie să mai dăm afară 30% din cei existenți? După ce mergem cu organigrama necompletată, să mai iau 30% din cei existenți? Abia ne descurcăm așa”, a subliniat Ion Vlădulescu.

Primarul din Budești consideră că reforma administrației publice este necesară, însă aceasta trebuie să fie una responsabilă, care să întărească instituțiile și să sprijine comunitățile locale, nu să le slăbească. „Noi suntem puțini și totuși consider că ne-am descurcat, am făcut treabă pentru localitate și o să facem și de acum înainte. Dar lucrurile nu sunt ușoare, sunt grele. De afară este ușor să arăți cu degetul. Când ești aici și trebuie să lucrezi, este mult mai complicat”, a conchis primarul din Budești.

Distribuie