Pietrari, o comună cu tradiţie

Localitatea vâlceană Pietrari este una bogată în meşteşuguri tradiţionale. Aici, se practicau şi se mai practică diverse meşteşuguri: dogăritul, dulgheria, tâmplăria, pietrăritul, zugrăvitul, care făceau parte din meşteşugurile bărbăteşti, şi cusutul şi ţesutul textilelor de interior şi al obiectelor de port popular care s-au dezvoltat ca adevărate meşteşuguri artistice. „Iarna, în mijlocul odăii de locuit, alteori în odaia bună, gospodina aşeza altădată războiul de ţesut în care făcea pânză, paturi, scoarţe “de perete” ş “de pat”, feţe de masă, şervete, perdele. De asemenea, ţesea obiecte de port pentru membrii familiei: brâie, bete, altiţă pentru cămăşi şi ii, cârpe, marame, zavelci, valnice numite şi “oprege”. Când nu ţesea iarna, dar şi vara, cosea flori la cămăşile bărbăteşti şi femeieşti, la zavelcile de faţă şi de spate, la basmalele de perete sau la cele de nunti (“de plosca”, “de brad”, “de mire”), făcea “chei” şi creţuri la cămăşi. Încălţămintea folosită în acele vremuri era opinca, străveche în portul popular românesc şi purtată atât de femei, cât şi de bărbaţi. Era confecţionată atât din piele de vită cât şi din piele de porc, cu o formă mai proeminentă, cu moţul ca o creastă şi era legată de picior cu “nojite” din curele de piele. Femeile purtau în opinci “tureci” sau “călţuni” croiţi pe picior şi ornamentaţi cu “gaitane” (“flori din gaitane”) sau cu cusătura pe marginea călţunilor”, povesteşte primarul Nicolae Moraru. Potrivit declaraţiilor acestuia, meşteşugurile întregeau astfel ocupaţiile agricole şi pastorale, fiind practicate pe îndelete, iarna sau în perioadele dintre muncile agricole, pomicole, viticole. În prezent, meşteşugurile sunt practicate doar sporadic.

Distribuie