La Bujoreni au început lucrările de extindere a rețelei de apă în satul Bogdăneşti

„Am dat startul lucrărilor de extindere a rețelei de apă potabilă în satul Bogdănești, pe strada Principală.

Este vorba de peste 20 de branșamente pe care oamenii din zonă le așteaptă cu nerăbdare de ani de zile”, anunță primarul Gheorghe Gîngu.

Proiectul se realizează cu fonduri de la bugetul local.

„Noi, comunitatea, facem eforturi colosale pentru a le duce oamenilor apă la poartă, o facilitate normală într-o societate ce se vrea a fi civilizată.

Așa cum am spus în repetate rânduri, ușor – ușor vom rezolva toate problemele din comună, probleme ce trenează de zeci de ani.

Chiar dacă sunt anumite personaje regretabile care ne pun bețe-n roate și care încearcă prin orice mijloace să stopeze dezvoltarea localității Bujoreni, eu vă asigur că nu le voi permite și că voi găsi, mai devreme sau mai târziu, soluții pentru rezolvarea tuturor problemelor comunității”, a declarat primarul localității Bujoreni, liberalul Gheorghe Gîngu.

Distribuie