Finanțare europeană pentru un nou proiect la Brezoi

Primarul Robert Schell bifează o nouă reuşită. Acesta urmează să semneze un nou proiect cu finanțare europeană – „Îmbunătățirea mediului urban al orașului Brezoi”. Proiectul include: înființarea unui serviciu de transport local, cumpărarea a trei autobuze urbane hibrid (electrice – 70 locuri) Mercedes Citago, pentru transportul local și transportul elevilor. Prețul unui autobuz este 300.000 de euro; construirea a 15 km piste de bicilete; construirea unui depou pentru cele trei autobuze; construirea de lucrări aducțiune apă, canal și asfaltare în câteva zone ale orașului Brezoi unde nu au fost realizate până acum (satul Golotreni); construirea peste râul Lotru a unui pod artizanal, în zona parcului central. Acesta va întregi pista de biciclete și va realiza circuitul până spre zona bazei sportive.

Distribuie