Actualitate

Experiența Erasmus VET în Spania la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”

Elevii pasionați de informatică și tehnologie din cadrul Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab”, profilurile matematică-informatică și pedagogie, alături de profesorii însoțitori: dna Burlan Olguța și dna Cocoș Gabriela-Eugenia – care este și coordonatoarea proiectului – au avut oportunitatea unică de a-și dezvolta abilitățile și cunoștințele într-un cadru internațional, participând la un proiect Erasmus VET în Málaga, Spania.

Această experiență intensivă de două săptămâni s-a dovedit pentru noi, elevii de la mate-info, o etapă importantă în formarea profesională. Sub îndrumarea specialiștilor dintr-o companie locală de IT, am aprofundat concepte fundamentale precum realizarea unor circuite simple și modul în care funcționează componentele acestora.

Am lucrat în medii reale de lucru, am analizat probleme concrete și am căutat soluții eficiente, ceea ce ne-a permis să aplicăm practic cunoștințele dobândite în școală. De asemenea, am fost familiarizați cu principiile G-code și funcționarea mașinilor CNC, învățând cum să programăm și să controlăm aceste echipamente în context profesional.

Pe lângă activitățile de practică în domeniul IT, am fost bucuroși să aflăm că și colegele noastre de la pedagogie au avut ocazia de a-și pune în aplicare cunoștințele în grădinițe și școli din Málaga. Acest schimb de experiență a fost benefic pentru toți, oferindu-ne o imagine mai clară asupra sistemului educațional spaniol și a modului în care funcționează diferite domenii într-un context european.

Dar nu a fost totul doar muncă și învățare! Călătoriile noastre prin fascinanta regiune Andaluzia ne-au oferit ocazia de a descoperi locuri spectaculoase, fiecare având un farmec aparte și o identitate culturală puternică. Am vizitat orașul istoric Granada, unde am fost impresionați de arhitectura sa maură, de grandoarea Alhambrei și de peisajele care îmbină armonios trecutul cu prezentul. În Setenil de las Bodegas, am explorat străduțele săpate direct în stâncă, un peisaj urban cu totul neobișnuit, care ne-a lăsat fără cuvinte.

Frigiliana ne-a întâmpinat cu liniștea și frumusețea sa albă, cu aleile pavate și casele tradiționale care păstrează autenticitatea satului andaluz. Ronda ne-a uimit cu spectaculoasa prăpastie ce desparte orașul și cu faimosul său pod de piatră, o capodoperă arhitecturală ce oferă priveliști memorabile. În Nerja, am admirat țărmul mediteraneean și ne-am relaxat pe plaje însorite.

Gibraltar ne-a oferit o experiență inedită prin amestecul său de influențe culturale britanice și spaniole, dar și prin spectaculoasa Stâncă, unde ne-am întâlnit cu celebrele maimuțe macacii care animă locul. Fiecare dintre aceste locuri ne-a îmbogățit cultural și emoțional, contribuind la o experiență de neuitat ce a completat perfect activitățile profesionale desfășurate în cadrul mobilității.

Experiența Erasmus s-a axat nu doar pe dezvoltarea profesională, ci și pe construirea de legături între noi, elevii, și între noi și comunitățile în care am activat. Ne-am întors acasă cu un bagaj valoros de cunoștințe, experiențe practice și amintiri memorabile, care ne vor ajuta să ne orientăm mai clar în parcursul nostru educațional și profesional.

Suntem recunoscători pentru această oportunitate și așteptăm cu interes următoarea aventură Erasmus!

Alexandru Iureș cls. a XII-a mate-info

Distribuie