Actualitate

(VIDEO) Dosarul CET Govora. Miza celor 8 milioane de euro solicitate Guvernului de autoritățile vâlcene

Adrian Mihăilă, administratorul public al județului Vâlcea, a evidențiat astăzi numeroasele demersuri făcute de autoritățile vâlcene pentru obținerea sprijinului financiar în valoare de 40 milioane lei solicitat Guvernului României, cu scopul menținerii serviciului de termoficare din Râmnicu Vâlcea în perioada de tranziție către noua centrală de cogenerare.

Adrian Mihailă a făcut precizări importante privind destinația sumei solictată Guvernului. Autoritățile vâlcene susțin că este vital ca CET Govora să rămână operator pentru activitatea de transport și distribuție a energiei termice în municipiul Râmnicu Vâlcea, în baza licenței nr. 2254/3.03.2021, până la finalizarea procedurii de concesionare a SACET Râmnicu Vâlcea către un nou operator desemnat prin procedura de delegare ce se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare.

Adrian Mihailă: „Toată lumea ne-a dat asigurări că primim această sumă!”

Administratorul public al județului Vâlcea se declară optimist privind șansele ca județul nostru să primească sprijin guvernamental: „Am transmis solicitarea la Ministerul Economiei, Ministerul Dezvoltării, SGG, Prim – Ministru, Președinția României, Finanțe. Toată lumea ne-a dat asigurări că vom primi această sumă. Am făcut un material inginerește, pentru că sunt managerul acestui proiect, un material care să ajungă la premierul României. Am confirmarea că a ajuns, că l-a văzut și a spus: «Da, au dreptate! Vedem cum le dăm banii!». Aici nu este vorba de politică. Este vorba de asigurarea unui serviciu care nu pune în pericol un proiect al statului român de 140 milioane de euro, un proiect al statului român de 20 milioane de euro și două potențiale proiecte ale statului român de 90-100 milioane de euro… Premierul a confirmat că ne dă banii. Aceasta este realitatea!”, a declarat Adrian Mihăilă.

Administratorul public a precizat de ce este vital ca CET Govora să rămână operator pentru activitatea de transport și distribuție a energiei termice în municipiul Râmnicu Vâlcea: „Dacă nu există continuitate privind asigurarea serviciului de transport și distribuție degeaba producem energie termică, pentru că nu are cine să o ducă… Dacă nu există operator care să asigure transportul și distribuția în următoarele două luni, nu va fi nici mai departe. Este la îndemâna statului român să finanțeze serviciul de distribuție și gaze până în martie 2027, cel puțin.”, a declarat Adrian Mihăilă.

Unde ar urma să ajungă sprijinul guvernamental

Autoritățile vâlcene susțin că pentru asigurarea tranziției și a continuității serviciului public, precum și menținerea consumatorilor racordați la sistem, este imperios necesară alocarea sumei de 40 milioane lei pentru județul Vâlcea, reprezentând costuri de operare, transport, distribuție și achiziție de energie termică aferente perioadei de tranziție, distribuirea sumelor urmând a se realiza după cum urmează: 20 milioane lei – subvenție către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea. Această sumă va fi utilizată sub formă de subvenție pentru populație, în completarea fondurilor proprii, în vederea: menținerii gradului de suportabilitate a populației; evitării debranșărilor masive; menținerii consumatorilor în sistemul centralizat; asigurării stabilității economice a SACET Râmnicu Vâlcea.

Încă 20 milioane lei către Consiliul Județean Vâlcea. Această sumă va fi transferată de Consiliul Județean Vâlcea către CET Govora în vederea acoperirii costurilor aferente: operării sistemului de transport; distribuției energiei termice; costurilor tehnice de menținere a sistemului în funcțiune și cheltuieli operaționale aferente perioadei de tranziție. Această finanțare este esențială pentru asigurarea funcționării continue a sistemului până la punerea în funcțiune completă a noii centrale de cogenerare.

Riscuri majore

În lipsa acordării finanțării solicitate, autoritățile vâlcene au identificat următoarele riscuri majore:
– riscul opririi furnizării energiei termice în sistem centralizat; debranșarea rapidă a consumatorilor;
– apariția problemelor sociale majore pentru populație;
– riscul restituirii fondurilor europene în valoare de 20 milioane euro acordate pentru investiții ce au vizat reabilitarea sistemului de transport primar și secundar a energiei termice derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020 și Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027;
– riscul neîndeplinirii condițiilor de eligibilitate aferente proiectului major derulat prin Programul Termoficare care vizează realizarea noii centrale, în condițiile în care până în luna septembrie 2026 vor fi deja utilizate aproximativ 50% din fondurile alocate prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, ceea ce face critică menținerea consumatorilor în sistem pentru respectarea condițiilor contractuale.

În concluzie, autoritățile vâlcene susțin în adresa transmisă în primele luni ale acestui an, că alocarea sumei de 40 milioane lei pentru perioada de tranziție reprezintă măsură esențială pentru: asigurarea continuității serviciului public, protejarea populației, menținerea eligibilității finanțărilor europene, finalizarea proiectului strategic de cogenerare și respectarea angajamentelor asumate prin PNRR.

Distribuie