Deputatul Popa: „Astăzi, românii simt efectele nocive ale liberalizării pieței de energie!”
„PSD a atras, în repetate rânduri, atenția celor două guverne de dreapta că nu e bine să elimine din OUG 114 plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze, și eliminarea taxei de 2% pe cifra de afaceri impusă companiilor din energie.
ACUM trebuie să venim cu soluții urgente!”, susține deputatul PSD Vâlcea, Ovidiu Popa.
Parlamentarul vâlcean a subliniat faptul că populația și economia au nevoie de sprijin real, fără birocrație, pentru achitarea facturilor ACTUALE și a celor care vor urma.
„Este inadmisibil ca factura la curent sau gaz să lase oamenii în întuneric sau în frig!
Este de neînchipuit ca zeci de mii de IMM-uri, dar și companii cu mii de angajați să fie aruncate-n faliment de prețurile uriașe ale electricității sau gazelor!
Este de neacceptat ca școli, spitale, instituții de stat să fie incapabile să-și achite facturile și să tragă obloanele!
Trebuie introduse sancțiuni severe pentru furnizorii care refuză să aplice legea plafonării și compensării!
Este imperios ca măsurile de susținere dar și de eliminare a birocrației inutile să se extindă și asupra IMM-urilor și companiilor!”, a conchis deputatul PSD Vâlcea, Ștefan Ovidiu Popa.