Deputatul Ovidiu Popa anunță o nouă măsură de protecție socială

„PSD a obținut aprobarea Guvernului pentru măsurile de protecție socială pentru angajați și angajatori a căror activitate a fost interzisă, suspendată ori limitată pe perioada pandemiei”, anunță deputatul PSD Vâlcea, Ștefan Ovidiu Popa.

Noul act normativ prevede acordarea unei indemnizaţii în cuantum de 75% din salariul de bază, până la 31 martie 2022, în situația suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, pe perioada stării de alertă.

Această măsură se aplică și celor a căror activitate a fost suspendată ca urmare a anchetei epidemiologice, cu excepția celor aflați în concediu medical și care primesc indemnizația de asigurări sociale aferentă.

„Astfel, PSD reușește să salveze firme de la faliment, locuri de muncă și să oprească cheltuirea banilor care trebuiau achitați, mult timp de acum înainte, pentru șomaj”, a conchis deputatul Ștefan Ovidiu Popa.

Distribuie