Deputatul Marian Lazăr, sprijin concret pentru realizarea variantei de ocolire Băbeni
„Demersurile și drumurile făcute de mine anul trecut la CNAIR nu au fost în zadar, pentru că Centura Ocolitoare a Orașului Băbeni era necesară, având în vedere traficul crescut pe această porțiune a drumului național DN 64”, afirmă deputatul USR Vâlcea, Marian Lazăr.
Demersuri concrete
„În acest sens, în luna decembrie când am dezbătut în Plenul Camerei Deputaților Proiectul de Buget pentru anul 2022, am propus și un amendament prin care să inițiem un studiu de fezabilitate pentru lărgirea la 4 benzi a drumului DN 64 până la Găneasa.
În prezent, acolo se construiește Drumul expres Craiova-Pitești. Scopul amendamentului avea în vedere crearea unui culoar de trafic propice dezvoltării Județului Vâlcea.
Din păcate, ce am propus nu s-a aprobat.
Orașul Băbeni ocupă locul al 4-lea în județul nostru ca dezvoltare economică. Am colaborat și l-am sprijinit în acest proiect pe primarul localității. De aceea, sunt convins că va duce la îndeplinire parteneriatul și în scurt timp vom putea călători pe noua centură ocolitoare.
Nu în ultimul rând, menționez faptul că pentru municipiul Drăgășani și orașul Horezu, aceste demersuri au fost făcute și parteneriatele sunt semnate deja, iar proiectele au intrat în linie dreaptă.
Inițiativele împreună cu demersurile la CNAIR nu se vor opri la acest proiect. Voi continua să găsesc soluții pentru dezvoltarea infrastructurii județului Vâlcea”, a subliniat deputatul USR, Marian Lazăr.