Deputatul Eugen Neață: „Suntem atenți la siguranța energetică a tuturor!”

În opinia deputatului PSD Vâlcea, Eugen Neață, una dintre marile îngrijorări ale momentului vine din zona producției de energie.

Parlamentarul vâlcean subliniază faptul că, în regiunea noastră, suntem direct interesați de evoluția acestei probleme.

Macheta publicitara

Și în județul Vâlcea și în regiunea mai extinsă, Oltenia.

„Multă lume lucrează în unități industriale care produc energie folosind cărbunele.

Guvernul României a dat publicității ordonanța de urgență care descrie acest proces de tranziție de la producție poluantă la producție verde.

Partidul Social Democrat a cerut prin experții săi respectarea celor două condiții esențiale pentru siguranța energetică a țării”, a subliniat deputatul Eugen Neață.

Prima se referă la închiderea capacităților de producție numai dacă ele pot fi înlocuite cu altele, cel puțin echivalente, în care combustibilul poluant să fie înlocuit cu altul mai puțin poluant.

A doua condiție se referă la trecerea în conservare a capacităților închise, nu la lichidarea lor.

„Procesul de decarbonificare a sistemului energetic nu începe acum, la noi, și se poate învăța din greșelile făcute de alții pe continentul european. O capacitate de producție eliminată fără a fi înlocuită cu alta, mai performantă, nu face decât să sporească dependența de furnizorii nu tocmai prietenoși, cum este Rusia acum.

Probabilitatea revenirii la vechile capacități de producție este astăzi o mare temă de dezbatere. Siguranța populațiilor este prioritară în fața oricărui alt obiectiv de modernizare a societății umane.

Eliminarea definitivă a capacităților de producție a energiei nu face decât să pună în pericol major statele și populațiile care se avântă în această direcție.

Social-democrații români cred că închiderea unei capacități de producție se poate face numai după pornirea alteia, mai puțin poluante și că, odată închisă, o capacitate veche de producție trebuie conservată pentru a putea fi adusă în sistemul energetic național oricând este nevoie de serviciile ei.

Sunt de aceeași părere cu colegii mei specialiști în producția și în exploatarea energiei. Programul nostru politic social-democrat urmărește totodată și modul în care vor fi protejate interesele oamenilor în cadrul acestui proces, fie ei lucrători în producția de energie sau consumatori ai energiei produse”, a conchis deputatul PSD Vâlcea, Eugen Neață.

Distribuie