De luni, 13 ianuarie, se pot plăti impozitele şi taxele locale pentru anul 2020

Luni, 13 ianuarie, va începe încasarea taxelor şi impozitelor locale aferente anului 2020, până la acea dată casieriile administraţiei municipale încasând doar restanţele înregistrate în anii anteriori. Plata sumelor cuvenite bugetului local pentru anul în curs se poate face prin intermediul a patru puncte de încasare – sediul Direcţiei Economico-Financiare din strada Carol I, sediul din str. General Magheru nr. 25 (fosta clădire SOCOM), sediul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor din str. Regina Maria (lângă Piaţa Centrală) şi casieria de la Stadionul Zăvoi – sau on-line, pe site-ul Direcţiei Economico-Financiare – www.taxermvl.ro sau prin intermediul portalului www.ghiseul.ro. Pentru anul fiscal 2020 rămâne în vigoare bonificaţia de 10% pentru persoanele fizice şi juridice care efectuează anticipat, până la 31 martie inclusiv, plata integrală a obligaţiilor datorate bugetului local. Nivelul taxelor, impozitelor şi al altor sume cuvenite bugetului local a fost stabilit prin Hotărârea Consiliului Local nr. 371 adoptată la finele anului trecut şi este disponibilă spre consultare pe site-ul Primăriei municipiului la adresa www.primariavl.ro.

Distribuie