Administrație

Aniversare de suflet, la Călimănești

Marți, 20 mai 2025, la Casa de Cultură „Florin Zamfirescu“, s-au sărbătorit cei 637 de ani de istorie ai orașului Călimănești, printr-un eveniment care a adus împreună autorități locale, invitați speciali, artiști și oameni valoroși ai comunității.

Festivitățile au fost deschise de primarul orașului, dr. Florinel Constantinescu, care a vorbit despre însemnătatea acestei zile și despre responsabilitatea de a continua să clădim un oraș demn de trecutul său.

Ne-a readus în matca istoriei, doamna profesor Paula Cozian, prin lectura hrisovului domnesc emis de cancelaria voievodului Mircea cel Bătrân, la 20 mai 1388, moment urmat de un înălțător program muzical deschis cu Imnul Călimăneștiului, în interpretarea tenorului Marius Nine și a sopranei Cristina Fieraru, acompaniati de Cvartetului Alegria.

În centrul evenimentului a stat acordarea post-mortem a titlului de Cetățean de Onoare doamnei Adina Cezar, personalitate marcantă a artei coregrafice românești, fiică a orașului Călimănești. Titlul a fost înmânat fiicei domniei sale, Yvonne Toader Cezar, în cadrul unei ceremonii care a cuprins și o prezentare emoționantă a vieții și carierei Adinei Cezar, prin imagini și mărturii ale unor mari actori care au avut privilegiul de a o cunoaște.

Personalități prezente precum maestrul Florin Zamfirescu și scriitoarea Fenia Driva, cetățeni de onoare ai orașului, au completat portretul artistei cu amintiri și cuvinte de prețuire. A încheiat momentul omagial, un moment coregrafic special semnat Alina Lazăr, o declarație de iubire pentru cea care i-a fost mentor.

Finalul evenimentului a fost dedicat premierii elevilor cu merite deosebite, o recunoaștere binemeritată pentru efort, perseverență, performanță și vis.

Au fost aplauze, emoții și recunoștință.

Pentru ce a fost. Pentru ce este. Pentru ce va rămâne.

La mulți ani, Călimănești!

Distribuie