(VIDEO) Oameni buni și noi în PSD Vâlcea!

PSD are, la nivelul județului Vâlcea, o echipă frumoasă, puternică, o echipă unită, care a obținut rezultate excelente în toate confruntările electorale.

Sunt convins că rezultatele vor fi aceleași și pe viitor pentru că, prin toate acțiunile sale, această echipă rămâne aproape de oameni, de vâlceni,
prin inițierea și implementarea de proiecte politice și administrative.

Chiar dacă, în această perioadă, pandemia a impus anumite restricții, PSD Vâlcea a desfășurat un amplu proces de evaluare și consolidare a structurilor interne.

Joi, 16 septembrie 2021, a avut loc o nouă ceremonie de primire în partid a noilor membri, a doua pe care organizația PSD Râmnicu Vâlcea o organizează în ultimele două luni.

“Am inițiat acest proiect prin care ne propunem să atragem noi membri în partid și iată că, astăzi, vă pot spune că sunt onorat și mândru de calitatea noilor noștri colegi. Observ și mă bucură acest lucru, că suntem un partid frecventabil și atractiv pentru tineri. Ni s-au alăturat oameni noi, cu profesii diverse, dar și cu vârste care mă îndeamnă să spun că avem o medie de vârstă tânără în PSD Vâlcea.

Au venit alături de noi studenți, tineri, medici, asistenți medicali, ingineri, profesori, economiști, sociologi, dar și de alte profesii, oameni pregătiți care vor da echipei noastre forță și dinamică.

Suntem un partid deschis către oameni și îi felicit pe colegii mei din PSD Râmnicu Vâlcea pentru mobilizare și îi asigur că vom continua acest proiect.

La ultima întâlnire, am înmânat peste 70 de carnete și estimez că, în ritmul acesta, până la sfârșitul anului, vom depăși numărul de 500 de noi membri primiți în PSD Vâlcea.

Același proces l-am declanșat și la nivelul celorlaltor structuri din județ!”, a declarat Constantin Rădulescu, Președinte PSD Vâlcea.

Distribuie