Valabilitatea cardului european de sănătate se dublează de joi

Perioada de valabilitate a cardului european de sănătate se va dubla, conform Legii nr.45 din 8 martie 2019 si care se va aplica începând cu data de 14.03.2019. Măsura prelungirii valabilității documentului ce poate fi folosit, în caz de ședere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene (UE), de către persoanele asigurate în țara noastră a fost luată pentru a alinia valabilitatea documentelor emise în România cu cea a documentelor emise în alte state comunitare. Cardul european de asigurat este documentul care conferă titularului asigurat dreptul la prestații medicale necesare în cadrul unei șederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene. Acest document se eliberează la cererea persoanei asigurate, pentru deplasări scurte în afara granițelor României și este valabil numai pe teritoriul statelor membre UE. Cardul european de asigurat nu este obligatoriu, iar trecerea frontierei nu este condiționată de prezentarea acestuia. Pot beneficia de card european de asigurat toți cetățenii care au calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate și fac dovada achitării la zi a contribuției. Cardul european de asigurat conferă dreptul de a beneficia de asistența medicală necesară în cursul unei șederi temporare într-un stat membru al UE, dar nu acoperă situația în care asiguratul se deplasează într-un stat membru UE în scopul de a beneficia de tratament medical pentru afecțiuni preexistente deplasării. Emiterea acestui card este gratuită.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *