Un nou proiect sub îndrumarea Clubului Rotary

Echipa Interact Râmnicu-Vâlcea, sub îndrumarea Clubului Rotary Râmnicu-Vâlcea, a organizat în săptămâna 11-15 noiembrie 2019, proiectul anual, aflat la a V-a ediție, “Meet the future”.

“Proiectul are la bază un program de practică în domenii diverse, destinat liceenilor din clasele X—XII, care își doresc să vadă cum decurge o zi din meseria la care visează. Proiectul, organizat de voluntarii clubului Interact Râmnicu-Vâlcea, s-a bucurat anul acesta de un număr de peste 150 de participanți în domenii precum: medicină generală și chirurgie, juridic, poliție, hotelier, management, cercetare, inginerie, arhitectură, teatru, psihologie, farmacie, medicină veterinară, fotografie, design interior, cosmetică și stomatologie.

Interact Râmnicu-Vâlcea, alături de Clubul Rotary Râmnicu-Vâlcea, se concentrează pe orientarea vocațională a tinerilor din comunitate, punând în contact direct specialiști în domeniile de mai sus cu elevii doritori să afle în mod direct cât mai multe detalii despre meseriile în care își vor construi carierele în viitor.

Proiectul este susținut de instituțiile de profil și de dr. Dan Ponoran, dr. Florin Popescu, dr. Adrian Pătrulescu, dr. Cosmin Zamfir, dr. Teodor Istrătescu și de Alina Cicu, Eduard Maricuț, Daniela Predișor, Virginia Manea, Ionuț Dobrescu, Cristian Popescu, Felicia Iliescu, Alina Vasilescu, Corina Șoșoaca, Mihai Varlam, Bianca Enăchescu și Radu Popescu, cărora le mulțumim pentru sprijinul acordat”, a declarat Bogdan Pistol președinte Rotary Club Râmnicu-Vâlcea 2019-2020.

Distribuie
error: Content is protected !!