Tribunalul Vâlcea respinge propunerea DIICOT în dosarul aniversării cu droguri
Soluția Tribunalului Vâlcea:
Respinge propunerea formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CUIRTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – DIRECŢIA DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM – Biroul Teritorial Vâlcea ca nefondată. În baza art. 227 alin 2 rap la art. 202 alin. 4 lit d Cpp şi art 218 Cpp ia măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul COJOCARI DUMITRU pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 23.01.2023 şi până la data de 21.02.2023 inclusiv.
La data de 22.01.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În cauză s-a reținut faptul că, la data de 21.01.2023, inculpatul a oferit, cu ocazia unei petreceri private la care a fost invitat, o prăjitură la prepararea căreia a folosit cantitatea de aproximativ 15 grame de canabis.
În urma consumului, 15 dintre invitați au acuzat stări de rău, palpitații și atacuri de panică și s-au prezentat la camera de gardă Spitalului Județean Vâlcea.
În urma percheziției efectuate la data de 22.01.2023, în locuința inculpatului au fost descoperite resturi de canabis și un grinder.
În cursul zilei de astăzi, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul S.C.C.O. Vâlcea.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.
