„Strugurașii de la Orlești”, tradiția renaște cu pași de dans
Comuna Orlești face un nou pas important în promovarea valorilor tradiționale prin lansarea unui proiect cultural dedicat copiilor pasionați de dansurile populare.
Cu sprijinul direct al primarului Cîrstina Constantin, a fost adus în localitate un instructor specializat, care va coordona formarea unei echipe de dansatori juniori.
Inițiativa are ca scop nu doar dezvoltarea talentelor locale, ci și păstrarea identității culturale a zonei.
Sub numele de „Strugurașii de la Orlești”, echipa este formată din copii entuziaști care, prin repetiții susținute și multă dedicare, vor putea evolua într-o formație autentică de dansuri populare.
„Este important să le oferim copiilor noștri șansa de a descoperi frumusețea tradițiilor românești și de a crește într-un mediu care încurajează cultura și respectul față de valorile noastre. Le mulțumesc părinților pentru implicare și instructorului pentru dedicare”, a declarat primarul Constantin Cîrstina.
Proiectul este un exemplu de bună practică în revitalizarea vieții culturale din mediul rural și deschide noi perspective pentru tinerii din comunitate.