Situația centralizată a lucrărilor derulate de Apavil S.A. în municipiul Rm. Vâlcea

APAVIL S.A. a desfăşurat şi în perioada 12 – 18 decembrie 2020 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.

AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, avariile la conductele de apă potabilă pe străzile Aranghel, Decebal, Danil Ionescu, Abatorului și Colonie Nuci.

LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la starea inițială a terenului deteriorat în urma intervențiilor, s-au executat lucrări de amenajare prin betonare/asfaltare pe străzile Eftimeștilor, Apusului, Livezi, Aranghel, Decebal, Măceșului și Splaiul Independenței.

POMPE CURĂŢATE. S-au curățat manual și mecanizat pompele din zonele: Arinilor, Bd. Dem Rădulescu, Morilor, Goranu, Bogdan Amaru și Pasaj Dacia.

PROBLEME PUNCTUALE. Au fost realizate o serie de lucrări punctuale:

  • s-a înlocuit tronson de canalizare menajeră pe strada Dobrogeanu Gherea;
  • s-au verificat Stațiile de pompare ape uzate Buda, Prunului și Viilor;
  • s-au continuat lucrările de extindere rețea apă potabilă pe strada Livezi;
  • s-a curățat cheson pe bulevardul Dem Rădulescu;
  • s-a continuat verificarea și curățarea gurilor de scurgere, a căminelor de canalizare menajeră și a colectoarelor, manual și mecanizat pe străzile Calea lui Traian și Libertății;
  • s-a adus la starea inițială suprafața carosabilă în zonele în care s-a intervenit;
  • au fost aduse la cotă căminele de canalizare menajeră tasate/deteriorate.

REȚELE DE CANALIZARE MENAJERĂ CURĂŢATE. S-a intervenit pentru desfundarea, curățarea și spălarea mecanizată a rețelelor de canalizare menajeră și a gurilor de scurgere la următoarele adrese: strada Decebal – Direcția de Sănătate Publică Vâlcea, strada Calea lui Traian – blocul 7, strada Nicolae Iorga – blocurile A27/II, A27/III și A30, strada Lucian Blaga – blocul A32/I, strada Marin Sorescu – blocurile A36/I și G80, strada Dobrogeanu Gherea, strada Maior V. Popescu, strada Aleea Muzicii, strada Kalamata, strada David Ionescu, strada Corneliu Coposu, strada Cerna – blocul Cerna, strada Mihai Viteazu – blocul 101, strada Ion Referendaru – blocul I3, strada Mihai Eminescu – blocurile B13 și B14, strada Constantin Brâncuși – blocul I3, strada Luceafărului – blocul A1, strada Crinilor – blocul A6, strada General Magheru – blocurile S1 și S3, strada Aleea Gladiolelor – blocul C25, strada Tineretului – blocul 84, strada Splaiul Independenței – blocul 3 și bulevardul Dem Rădulescu.

5 APOMETRE VERIFICATE ŞI MONTATE. Tot în această perioadă au fost montate 5 de apometre, dintre care 2 verificate și înlocuite și 3 montaje apometre noi. De asemenea, au fost realizate 3 lucrări de intervenție la contoarele de apă rece montate în rețea și au fost întocmite 13 avize de amplasament și 6 avize tehnice.

COMPARTIMENTUL COMUNICARE, MASS-MEDIA AL SOCIETĂȚII APAVIL S.A.

Distribuie