Șirineasa, fără apă de 3 săptămâni. Revoltat, primarul ia în calcul proteste la ușa Apavil
Situație tensionată în localitatea vâlceană Șirineasa. Potrivit declarațiilor primarului Ion Bebe Streinu în anumite zone din comună nu există apă de trei săptămâni.
Alesul social-democrat susține că numeroasele sesizări făcute către societatea Apavil au rămas fără rezolvare. Mâine dimineață, Streinu se va deplasa la Apavil. Primarul din Șirineasa amenință cu proteste la ușa Apavil, în cazul în care problema nu va fi soluționată.
Redăm postarea primarului pe o rețea de socializare: „În atenția cetățenilor din comuna noastră. Mâine dimineață la orele 9 și 30 de minute mă voi deplasa la sediul APAVIL SA, unde urmează să am o discuție cu departamentul tehnic din cadrul societății respective cu privire la lipsa apei la Șirineasa.
Știu că avem zone unde de 3 săptămâni nu a urcat apa pe conducte. Am sunat, am anunțat, am sesizat dar nu s-a luat nicio măsură.
Timp de o lună de zile am avut în primărie Curtea de Conturi și nu am putut pleca să stau de capul lor, dar acum voi merge zilnic peste ei. Am cerut celor de la APAVIL să sisteze livrarea apei în satul Marcea din comuna Ionești, dar nu au facut-o. De ce oare?
Marcea are apă iar cetățenii care locuiesc în zonele înalte ale localității nu au de 3 săptămâni. De asemenea nici satul Ciorăști nu are nici pe linia principală. Acolo unde este apă, este ca la cazanul de țuică, abia curge.
Mâine după ce mă voi întoarce de la sediul APAVIL vă voi comunica ce am rezolvat. În principiu voi insista pe transportul apei din stația de la Băbeni cu cisterne alimentate în bazinul din dealul Ciorăștiului.
Sper să fiu înțeles și să percuteze, altminteri le duc oamenii la ușa societății”, susține primarul Ion Bebe Streinu.
În ultima perioadă, numărul primarilor care își exprimă public nemulțumirea față de activitatea societății Apavil este în creștere.