Secretarul de stat, Aurel Simion, discuții privind reducerea și prevenirea poluării cu nitrați din surse agricole

În cursul zilei de miercuri, 20 ianuarie 2021, la sediul MADR, secretarul de stat Aurel Simion a purtat discuții cu Vasile Panaite, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, referitor la propunerile reprezentanților Comisiei Europene față de proiectul Codului de Bune Practici Agricole și Programul de Acțiune pentru reducerea și prevenirea poluării cu nitrați din surse agricole.

În cadrul întâlnirii, la care au participat și reprezentanții de specialitate din cadrul celor două instituții, au fost clarificate aspecte referitoare la propunerile formulate în cele două proiecte care vizează: perioadele de interdicție privind aplicarea îngrășămintelor, capacitățile de stocare a gunoiului de grajd și limitelele cantităților de azot administrate în situația în care nu se întocmesc studii agrochimice, urmând ca, după definitivarea textului celor două proiecte, acestea să fie supuse procedurii de aprobare.

Distribuie