Roxana Mînzatu: Programul de guvernare al PNL în domeniul fondurilor: viziune ZERO și propuneri plagiate din programul PSD

Roxana Mînzatu, ministru interimar al Fondurilor Europene și vicepreședinte PSD susține că programul de guvernare prezentat astăzi de Ludovic Orban plagiază propunerile PSD. Mînzatu face referire la propunerea PSD ca Programul Operațional Regional (POR) să fie descentralizat și axele acestuia să fie dimensionate în funcție de specificul și de nevoile fiecărei regiuni de dezvoltare.

Mînzatu mai spune că, dincolo de mediatizarea în presă a propunerii formulate, a avut deja discuții cu reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România și a celorlalte structuri asociative, care au declarat, inclusiv prin scrisori formale, că susțin eforturile ministerului de descentralizare a POR.

“Programul de guvernare al PNL, pe zona fondurilor europene este o rușine. Nu se poate ca un partid care vine la putere după o moțiune de cenzură să vină în programul de guvernare doar cu plagiat după ceea ce face deja Guvernul pe care l-a înlăturat. Nu se poate să nu aibă absolut niciun plan, nicio prioritate, nicio măsură în afara celor pe care eu le-am promovat în ultimele luni și PSD în ultimii 3 ani de guvernare social democrată. Marele plan al PNL la guvernare este să descentralizeze POR, reformă pe care am prezentat-o deja Comisiei Europene în negocierile informale în ultimele luni, pentru că noi considerăm că nu este normal să ai un POR cu aceeași componență în toate regiunile României. În afara acestei propuneri plagiate de la PSD, Orban și trupa lui de Jokeri nu au niciun plan concret pentru a aborda perioada de programare 2021-2027”, susține Roxana Mînzatu.

Roxana Mînzatu îl critică în termeni duri pe Ludovic Orban și pe ministrul propus de PNL la conducerea Ministerului Fondurilor Europene, afirmând despre aceștia că nu au pregătire să coordoneze un domeniu în care fiecare zi este importantă pentru absorbție. Ministrul interimar afirmă că secțiunea dedicată de PNL Fondurilor Europene este, pe lângă plagiat, plină de platitudini şi afirmații conceptuale care nu indică modul concret în care se dorește îmbunătățirea performanței sistemului.

“Fără nicio viziune, fără propuneri care să ne arate ce anume se va face diferit sau mai bine pentru a îmbunătăți continuu performanța sistemului, Guvernul lui Iohannis va duce absorbția fondurilor europene la ZERO. Am mai avut în 2016 tot ”Guvernul LUI” care a lăsat în urmă programe blocate și absorbție ZERO. Nu putem răspunde serios, cu cifre și elemente tehnice, unui text din Programul de Guvernare PNL care arată mai mult a compunere de clasa a patra împănată cu elemente de plagiat”, a adăugat Mînzatu.

Distribuie