Administrație

Proiecte importante pentru comuna Lungești

În comuna Lungești se desfășoară o serie de proiecte care se află în diferite stadii de execuție sau urmează să se execute:

  • au început lucrările de asfaltare a drumurilor de interes local, prin Anghel Saligny.
  • se așteaptă ordin de ministru pentru construirea unui nou pod peste râul Mamu în punctul Tiuga.
  • s-a finalizat construirea de rigole betonate și podețe pe DJ 677C în satele Stănești și Lunca.
  • primarul Tiberiu Costea a semnat contractul pentru transpunere PUG în format GIS, prin PNRR.
  • tot prin PNRR urmează reabilitarea energetică a Primăriei.
  • a fost semnat contractul pentru digitalizarea serviciilor din localitate.
  • urmează reabilitarea școlii din Stănești Lunca precum și a școlii din satul Dumbravă. 

Comuna Lungești se numără printre cele mai dezvoltate din zona de sud a județului Vâlcea, o localitate cu un centru civic urbanizat cu drumuri sistematizate care se bucură și de o dinamică a construcțiilor, apar noi case, se eliberează certificate de urbanism.

Lungești devine din ce în ce mai atractiv pentru investitori. Comuna este luată în calcul și de Ministerul Turismului, ca având punctaj pe zona agro-turistică dar și valorificarea patrimoniului în acest sens.

Distribuie