Proiect important în Primăria Vaideeni

Drumul care duce spre „Plaiul Nedeiului”, cu o lungime de 23 de kilometri, va fi modernizat, susține primarul localității Vaideeni. Drumul urcă până la cota 2000 şi duce până la poalele vârfurilor Nedeia, în zona Coasta Lacurilor. Modernizarea acestui drum constă în amenajarea rigolelor, a şanţurilor şi a zidurilor de sprijin ale malurilor:

„Drumul face legătura între DJ 665 şi refugiul Căşeriei de la Coasta Lacurilor. Proiectul este declarat eligibil în vederea finanţării şi are numărul de înregistrare 28. În viitor, acest drum poate fi asfaltat mult mai uşor, atâta timp cât, prin acest proiect, se va face structura drumului. Este un drum care va dezvolta zona montană. În această zonă inclusiv reprezentanţii obştei din zonă au în plan amenajarea unei staţiuni montane chiar la hotarul cu localitatea Polovragi. Este o zonă foarte frumoasă, care permite accesul spre Coasta Lacurilor şi Refugiul Căşeriei. Încercăm să dezvoltăm turismul în jurul stânelor, însă, pentru acest lucru, avem nevoie de infrastructură. Din Vaideeni se poate ajunge spre Vârful lui Roman, care permite accesul la stânele din acea zonă. Apoi este zona de hotar cu Gorjul, spre care se poate ajunge pe drumul forestier Recea, dar şi drumul de muchie, care permite cel mai uşor accesul spre Plaiul Nediului. Pe acest drum, după ce va fi amenajat, turiştii vor avea acces către aproximativ 15 stâne”, a declarat primarul Daniel Băluţă.

Distribuie