Proiect de mobilitate europeană finalizat cu succes la Colegiul Economic. Stagii de practică în Portugalia
Colegiul Economic Rm. Vâlcea se poate mândri cu faptul că este lider la nivel regional în ceea ce privește implementarea proiectelor de mobilitate europeană pentru formarea profesională a elevilor.
În acest moment, Colegiul Economic Rm. Vâlcea tocmai a marcat finalizarea unui nou proiect de mobilitate, unde 41 de elevi au desfășurat stagii de practică în Portugalia în conformitate cu calificarea profesională.
Proiectul „Pregătire profesională pentru piața muncii europene” face parte din strategia anuală a Colegiului Economic de profesionalizare a stagiilor de practică pentru elevii înscriși la profilul „servicii”.
Scopul principal al proiectului a fost participarea a 41 de elevi la stagii de practică în condiții reale de muncă în companii de prestigiu din Portugalia.

În urma participării la stagiile de practică, elevii au putut dobândi noi cunoștințe și competențe specifice calificării profesionale, fapt ce pe viitor le va ușura inserția pe piața muncii locale cât și europene.
De asemenea doi profesori de practică au luat parte la un stagiu de pregătire profesională în cadrul unei companii din Portugalia.
Pe durata implementării proiectului au fost desfășurate următoarele activități:
- Informarea și selecția participanților în vederea participării la mobilitate.
- Pregătirea participanților înainte de efectuarea mobilității.
- Implementarea mobilităților. Un număr de 41 de elevi au efectuat mobilități VET cu o durată de 3 săptămâni și un număr de 2 profesori de practică au participat la un stagiu de formare profesională cu o durată de 2 săptămâni.
Rezultatele proiectului au fost:
- Patru stagii de practică de 3 săptămâni, realizate în condiții reale de muncă pentru patru calificări profesionale diferite (tehnician în alimentație publică, tehnician în industrie alimentară, tehnician în turism și tehnician în activități economice).
- Instrumente de evaluare a stagiilor de practică în condiții reale de muncă.
- Program de pregătire profesională pentru doi profesori de practică, specific organizării stagiilor de practică în condiții reale de muncă.
- Pagina de web a proiectului.
Considerăm că toate obiectivele proiectului au fost atinse în totalitate iar acest proiect a fost un real succes mai ales că s-a desfășurat în plină pandemie de Covid-19.