Primarul Vlădulescu, mesaj la sfârșit de an către locuitorii din Budeşti

La mulți ani, dragi locuitori ai Comunei Budești!

Se încheie și anul 2020, poate cel mai greu an din ultimii 30 de ani. Un an dominat de pandemie, care ne-a pus pe toți la grea încercare. Numai că finalul acestui an a venit și cu vestea bună a începerii campaniei de imunizare și în România, ceea ce ne permite să spunem „semne bune anul are”!

În spiritul tradițiilor noastre, vă urez să fiți sănătoși, să vă protejați pe voi și pe familiile voastre până reușim să scăpăm de acest virus.

Vă mai doresc ca anul 2021 să fie anul întoarcerii la normalitate – copiii să se reîntoarcă la școală, să ne putem întâlni cu familia și cu prietenii, să putem călători fără restricții, credincioșii să-și poată face pelerinajele, investitorii să-și tureze motoarele și să creeze noi locuri de muncă și cu toții să atingem tot ceea ce ne-am propus!

De asemenea vreau să mulțumesc tuturor angajaților primăriei Budești, membrilor Consiliului Local Budești, tuturor parlamentarilor din Județul Valcea și nu în ultimul rând tuturor colaboratorilor Primăriei Budești.

La mulți ani cu sănătate și numai bucurii!
PRIMAR, ION VLĂDULESCU

Distribuie