Primăria Bujoreni distribuie pachetele prin programul POAD
Primăria comunei Bujoreni vă aduce la cunoștință că în această săptămână, în zilele de joi și vineri (5 și 6 august 2021), între orele 09.00 – 12.00, se vor putea ridica pachetele cu produse alimentare și de igienă personală din cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD), program derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.
Beneficiarii pot intra în posesia acestor ajutoare prezentându-se la Căminul Cultural Gura Văii.
IMPORTANT! Eliberarea pachetelor către beneficiari se face doar în baza actului de identitate valabil şi a semnării de primire a acestora de către destinatarii finali.