Preşedintele Rădulescu: “SE FAC DEMERSURI PENTRU SCOATEREA TRAFICULUI DE PE DN7 ÎN AFARA MUNICIPIULUI RM. VÂLCEA!”

La solicitarea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., Consiliul Județean Vâlcea va emite Certificatul de Urbanism pentru investiția „Varianta de ocolire Râmnicu Vâlcea”, proiect cu o valoare estimată la aproximativ 53 milioane euro.

Traseul viitorului drum, cuprins în Master Planul General de Transport al României, aprobat în anul 2016, va ocoli Municipiul Râmnicu Vâlcea, va traversa comunele Budești și Dăești, pentru a face legătura cu DN 7, la Seaca.

„Se fac primele demersuri pentru scoaterea traficului care se desfășoară pe DN 7 (E81) în afara Municipiului Rm. Vâlcea.

Pregătim documentația pentru emiterea Certificatului de Urbanism pentru „varianta de ocolire Râmnicu Vâlcea”, un viitor drum care va decongestiona arterele rutiere din interiorul Municipiului Rm. Vâlcea, dar și al orașului Călimănești, sufocate de traficul de tranzit.

Potrivit documentaţiei tehnice, varianta de ocolire Râmnicu Vâlcea va avea două benzi de circulație pe sens, benzi de încadrare, acostamente și parapeți de protecție.

Practic, prin realizarea acestei investiții, nu numai că se vor îmbunătăți condițiile de siguranță în trafic, dar se va reduce atât numărul de accidente, cât și gradul de poluare în interiorul localităților”. Constantin Rădulescu, Preşedintele Consiliului Județean Vâlcea.

Distribuie