Premii pentru elevii din Budeşti
Vineri, 7 iunie 2019, primarul Ionel Vlădulescu îi premiază pe elevii din localitate. „Am achiziţionat 120 de biciclete şi dorim să le oferim tuturor copiilor care au avut rezultate bune la învăţătură. Sperăm ca iniţiativa să fie primită bine de aceştia şi pe viitor să repetăm gestul. Noi ne-am dorit să le oferim o infrastructură educaţională modernă şi în mare măsură cred că am şi reuşit. Că tot se apropie vacanţa de vară cred că achiziţionarea bicicletelor va fi utilă pentru aceştia, să aibă activitate pe perioada celor trei luni de vacanţă. Totodată, este şi luna copiilor şi merită un cadou în semn de preţuire şi admiraţie pentru interesul pe care şi-l dau, zi de zi, la şcoală”, a declarat primarul comunei Budeşti.