Premii în bani și biciclete pentru elevii din Budești

„În această dimineață, într-un cadru festiv, pe platoul școlii gimnaziale Budești, am participat la festivitatea de premiere a elevilor, la final de an școlar.

Bucuros de rezultatele școlare obținute de elevii unității noastre, am înmânat diplome și premii în bani celor care au încheiat anul cu medii foarte mari.

Așa cum v-am obișnuit, am premiat cu câte o bicicletă elevii de clasa a V-a, care au fost prezenți la școală pe tot parcursul anului școlar, neînregistrând absențe nemotivate și având nota 10 la purtare.

Premierea în biciclete s-a făcut în vederea eliminării absenteismului școlar și a stimulării performanței la învățătură.

Mulțumesc cadrelor didactice care îi îndrumă pe elevi în vederea obținerii performanțelor școlare!

Dragi copii, anul școlar 2023-2024 tocmai s-a încheiat, și mă bucură faptul că, de la generație la generație, tot mai mulți elevi sunt premiați în unitățile școlare de pe raza localității Budești!

Vă urez o vacanță frumoasă și binemeritată!”, a transmis primarul Ion Vlădulescu.

Distribuie