Premierul Cîțu, taxat de un deputat vâlcean. Acuzațiile Danielei Oteșanu

„Recesiunea economică resimțită de români și euforia emanată de Coaliția Austerității Naționale” constituie temele abordate de deputatul PSD Vâlcea, Daniela Oteșanu. În opinia parlamentarului social-democrat România este în recesiune și s-a ajuns aici din cauza incapacității actualei guvernări de a lua măsuri eficiente de sprijinire a economiei în criza pandemiei.

Intrebare adresată premierului.

Macheta publicitara

„Datele statistice, respectiv Institutul Național de Statistică, pe care îl invocați doar atunci când vă convine, arată că în ultimele 4 trimestre consecutive, PIB-ul României a fost mai mic decât cel din perioada similară a anului precedent.

Așadar, de ce nu recunoașteți public, ceea ce milioane de români simt în viața lor de zi cu zi, că România este în recesiune profundă!

Domnule premier vă solicit respectuos să încetați cu minciuna revenirii economice.

Nu există nicio revenire și asta nu o spun eu, ci o simt cetățenii din toate județele țării care plătesc mult mai mulți bani pe alimente, pe facturi la utilități și pe bunuri de larg consum!

Datele statistice demonstrează că economia țării nu merge fantastic, așa cum vă lăudați atât dumneavoastră, cât și miniștrii guvernului pe care îl conduceți. Dimpotrivă!

Vă rog cu tot respectul să nu mai propovăduiți manipularea evoluției fantastice a economiei.

Nu este decât în mintea dumneavoastră, românii o duc din ce în ce mai greu, asta e realitatea din teren, nu din Palatul Victoria.

În niciunul dintre ultimele trimestre nu s-a reușit nici măcar revenirea la nivelul din
perioada corespunzătoare a anului precedent! Asta înseamnă că România este în recesiune.

S-a ajuns aici din cauza incapacității actualei guvernări de a lua măsuri eficiente de sprijinire a economiei în criza pandemiei.

De altfel și datele Comisiei Europene arătau că anul trecut sprijinul anti-COVID dispus de guvernul Orban abia dacă a atins 1,6% din PIB, unul dintre cele mai mici din U.E. și că toate angajamentele „fantastice” din 2020, dar și din 2021 au fost doar propagandă politică, nimic altceva.

Această recesiune economică profundă explică de ce actuala guvernarea nu are bani nici măcar pentru a-și onora propriile angajamente în privința copiilor, respectiv aplicarea dispozițiilor legale în vigoare,
emise de guvernul Orban, de a majora alocațiile de la 1 iulie.

Domnule Cîțu, vă asigur că propaganda bazată pe neadevăruri nu ține de foame, nu plătește facturile populației, nu îmbracă și educă copiii, nu asigură medicamente bolnavilor și bătrânilor, nu oprește scumpirile.

O bună guvernare nu înseamnă mai multă suferință, mai multă sărăcie, mai multe taxe și impozite, mai puține venituri, mai multă minciună! Dimpotrivă.

De aceea, vă invit să coborâți din Palatul Victoria și să luați țara la pas ca să vedeți cum trăiesc cu adevărat românii, nu să vă plimbați prin locurile în care vă invită primarii sau președinții de Consilii Județene de la PNL pentru a tăia panglici și a prezenta investiții imaginare” susține deputat Daniela Oteșanu într-o întrebare adresată premierului Florin Cîțu.

Distribuie