Percheziții la persoane bănuite de trafic de droguri de risc

La data de 13 noiembrie a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Vâlcea, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea, au efectuat 3 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea.

Polițiștii au descins la locuințele a două persoane, cercetate într-o cauză penală pentru trafic de droguri. De asemenea, au fost puse în aplicare și două mandate de aducere.

Comunicat de presa

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat 35 de grame de fragmente vegetale, ce par a fi cannabis, 10.000 de euro, 487 de lei și 4 telefoane mobile.

Cele două persoane au fost reținute pentru 24 de ore, fiind conduse la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale din Vâlcea.

Distribuie