Actualitate

Percheziții în Vâlcea. Oamenii legii lovesc în vaccinările fictive

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și fals, comise în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-COVID.

În cursul zilei de 13 decembrie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în 11 locații, situate pe raza județului Vâlcea, din care două sunt la sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea urmează a fi prezentate în vederea audierii mai multe persoane.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție, IGPR – Direcția Operațiuni Speciale și din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea.

„Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul Ministerului Public.

Distribuie