Parc fotovoltaic la Vaideeni
Primarul Daniel Achim Băluță intenționează amenajarea unui parc fotovoltaic în Vaideeni.
„Pentru necesarul întregii localități am aprobat o suprafață de 8000 de metri pătrați. Decizia am luat-o fiindcă, indiferent că vorbim despre consumul de energie al locuințelor personale sau al instituțiilor, presiunea este foarte mare pe noi toți.
Puși într-o astfel de situație avem în plan identificarea fondurilor necesare pentru astfel de surse alternative, iar varianta optimă este aceea de amenajare a unui parc fotovoltaic pe o suprafață mare, disponibilă și montarea panourilor fotovoltaice pe clădiri care au capacitatea de a asigura energia necesară consumului”, a precizat primarul localității vâlcene.
Alesul social-democrat a mai precizat că se lucrează la documentația proiectului, așteptându-se liniile de finanțare.