Administrație

O zi dedicată performanței și fair-play-ului la Gușoeni

Comuna Gușoeni a fost gazda celei de-a doua ediție a Concursului Interjudețean de Baschet „Cupa 1 Decembrie” – o zi dedicată performanței și fair-play-ului.

La sala de sport a avut loc o competiție de amploare organizată de Clubul Copiilor Drăgășani, în parteneriat cu Școala Gimnazială “Tudor Vladimirescu” și Primăria Gușoeni.

Evenimentul a reunit aproximativ 300 de elevi talentați din localitățile Drăgășani, Pitești, Craiova și București, care au demonstrat pasiune, spirit de echipă și dorință de a se afirma în acest sport competitiv.

„Atmosfera a fost una plină de energie, fiecare meci aducând în prim-plan abilitățile tehnice și spiritul de fair-play al tinerilor sportivi.

Mulțumim tuturor organizatorilor, participanților, profesorilor și susținătorilor care au contribuit la succesul evenimentului, subliniind încă o dată importanța promovării sportului în rândul tinerilor!

Mulțumiri speciale doamnelor Nițulescu Laura – Clubul Copiilor Drăgășani și Petcan Lidia, dar și doamnei Simoiu Ramona – Școala Gimnazială ,,Tudor Vladimirescu” Drăgășani”, a declarat primarul Nicolae Concioiu.

Distribuie