Administrație

O nouă ediție a Memorialului „Dumitru Corneș”

Miercuri, 26.10.2022, ora 10:30, locuitorii din Dăești sunt așteptați în număr cât mai mare pe stadionul din Valea Albă, pentru a fi alături de copiii care vor participa la Memorialul „Dumitru Corneș”.

La competiția organizată în semn de apreciere față de activitatea fostului fotbalist și angajat al primăriei Dăești, Dumitru Corneș, vor participa peste 100 de copii care s-au născut în anul 2013.

Echipe participante: Viitorul Dăești, FC Oltenia Rm. Vâlcea, AFC Băbeni, SCM Rm. Vâlcea (cu două formații), Luceafărul Băbeni, Juniorul Rm. Vâlcea și Inter Călimănești.

Distribuie