Numeroase investiţii în derulare în comuna Păuşeşti – Măglaşi

În prezent, potrivit declaraţiilor primarului Alexandru Dediu, se lucrează la reabilitarea dispensarului medical şi a şcolii din satul Valea Cheii.

Alesul a declarat că, speră ca până în toamna acestui an ambele investiţii să fie finalizate. Recent, podul peste Pârâul Olăneşti, investiţie finanţată pe situaţii de urgenţă fost finalizat, lucrare aflată în satul Pietrari. Podul face legătura între satul Pietrari şi DN 64 Râmnicu Vâlcea – Băile Olăneşti.

De asemenea, în localitate continuă lucrările la trotuare, o investiţie catalogată de primarul Dediu „destul de măricică”. Lucrarea este finanţată din bugetul local. „Am primit bani foarte puţini pentru investiţii, însă sperăm ca încet – încet să putem să ne desfăşurăm activitatea astfel încât lucrările să se deruleze în mod normal”, a subliniat primarul Alexandru Dediu.

Căminul Cultural din Centrul localităţii este aproape finalizat, urmează în perioada imediat următoare recepţia lucrării. Recent, Primăria din Păuşeşti – Măglaşi a semnat contractul privind înfiinţarea unui centru de zi şi îngrijiri la domiciliu a persoanelor cu probleme de sănătate, investiţie finanţată prin fonduri europene.

„Proiectul se derulează pe o perioadă de 12 luni. Va fi reabilitată o clădire din centrul comunei pe care o punem la dispoziţie, se vor înfiinţa cabinete medicale dotate cu aparatură de fizioterapie. De asemenea, vom crea şi patru locuri de muncă. Vom acorda o atenţie sporită persoanelor care vin să facă tratamente”, a punctat alesul localităţii.

Pe lista de priorităţi a primarului Alexandru Dediu figurează, în continuare, extinderea reţelei de gaze: „Lucrăm deja la proiectare. Doresc să facem o extindere de 15 km de reţea, astfel încât populaţia localităţii să beneficieze de gaze naturale în gospodării”, a concluzionat alesul liberal.

Distribuie