Municipiul Drăgășani va avea o dezvoltare importantă în acest an
Economia orașului și-a revenit din pandemie, numărul agenților economici se ridică la câteva sute, dintre care cei mai mari sunt cu capital străin – italian, francez sau turc, orașul devenind ușor un centru al industriei auto.
”Este un semnal că economia și-a revenit după pandemie. Că există o încredere a investitorilor, că orașul are resurse, are resursa umană și asta este bine pentru cei care doresc să devolte aici afaceri.
Platforma industrială din sudul orașul a crescut, se investește și asta înseamnă locuri de muncă și resurse financiare pentru buget. Fapt care pe noi ne ajută să continuăm investițiile în infrastructura de utilități. Orașul se dezvoltă, anul 2022 înseamnă noi investiții în zona urbană, modernizării cartierelor, drumurilor. Orașul va crește axial și este nevoie de investiții”, spune primarul Cristian Nedelcu.
Necesarul de forță de muncă în Drăgășani estte unul uriaș, se caută în industria auto, în construcții.
Totodată, orașul se consolidează și pe zona turistică, acolo unde deja zona podgoriilor și a cramelor a devenit recunoscută nu doar la nivel național.
Așadar, anul 2022, înseamnă un an de progres economic pentru municipiul din sudul Vâlcii.