Momente unice la Festivalul Naţional al Sculptorilor cu Drujba de la Vaideeni

În premieră în România, în deschiderea Festivalului Național de Sculptură cu „Drujba”, în acest an dedicat Smarandei Brăescu, va avea loc duminică 24 iulie, între orele 13:00 și 15:00, la Vaideeni, o demonstrație de parașutism organizată de Aeroclubul Român.

Pentru a onora memoria Smarandei Brăescu, șase parașutiști vor decola de la București îmbrăcați în ia tradițională românească. Vor ateriza la Cerna- Vaideeni și vor aduce și preda sculptorilor o ștafetă (sub forma unui steag) care simbolizează vestea începutului de Festival dedicat Smarandei Brăescu.

Macheta publicitara

Aceștia vor povesti gazdelor și carverilor participanți la Festivalul de Sculptură istoria Smarandei, pentru a le fi inspirație și muză în creațiile lor.

Gazda oficială a Festivalului este Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, ce va prelua stafeta și vestea festivalului, precum și istoria Smarandei, de la parasutiștii Aeroclubului Român, și le va înmâna primarul Daniel Băluţă, care le va preda sculptorilor.

Sculptorii vor prezenta, la rândul lor, operele de artă pe care le vor realiza pe parcursul festivalului.

La sfârșitul prezentării evenimentului dedicat Smarandei Brăescu se va ține un moment de reculegere în cinstea sa și se va cânta MARȘUL AVIATORILOR, ca final de eveniment.

La ora 15.00 va urma un mic moment folcloric al artistei Carmen Giuvelescu, dedicat acestei zile speciale, urmat de conferința de presă de deschidere a Festivalului dedicat „Anului Smaranda Brăescu – 2022” .

Echipa Agropensiunii Cerna, Primăriei Vaideeni și Consiliului Județean Vâlcea, partenerii oficiali și sponsorii care au susținut și au crezut în acest Festival vă așteaptă cu mare drag.

Distribuie