Mesaj categoric al directorului DGASPC Vâlcea

„Fără precauție, relaxarea poate afecta grav sănătatea!”, susține directorul Nicolae Badea

„Încă de la începutul pandemiei, cu cel puțin 10 zile înainte de decretarea primei stări de urgență, la solicitarea președintelui Consiliului Județean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, dar și prin măsuri dispuse de conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, au fost instituite reguli stricte de acces și de protecție, în vederea limitării efectelor COVID-19 la nivelul instituției noastre.

Le mulțumim angajaților și colaboratorilor care, în această perioadă, au înțeles să se protejeze pe ei, dar și pe cei de care au grijă în centrele noastre.

În aceste zile, după o perioadă grea, oamenii resimt efectele izolării și ale măsurilor stricte care au fost luate pentru împiedicarea infectării cu noul coronavirus.

Relaxarea este bună, însă facem apel la precauție și la respectarea normelor impuse de legislația în vigoare, atât de către cei care lucrează în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, cât și de către cei cu care interacționăm.

La nivelul instituției noastre au fost dispuse deja măsuri ferme, astfel încât să limităm posibilitatea infectării cu acest virus.

Ceea ce unora li se va părea prea ferm, pentru noi este necesar, întrucât pericolul nu a trecut.

În zilele următoare, vom continua implementarea și revenirea, acolo unde este cazul, la măsuri stricte de protecție a personalului și a beneficiarilor”, susține Nicolae Badea, Director Executiv DGASPC Vâlcea.

Distribuie