Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pus în aplicare de poliţişti

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoaria Horezu, faţă de un bărbat din comuna Măldăreşti.

La data de 6 martie a.c., poliţiştii au executat un mandat de arestare faţă de un bărbat de 32 de ani, condamnat la o pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În fapt, în noaptea de 12/13 iunie 2016, cel în cauză, însoţit de un alt bărbat, ar fi intrat într-o casă de vacanţă situată în zona montană Vârful lui Roman, de unde ar fi sustras mai multe materiale de construcţie.

Cei doi au fost depistaţi în câteva ore de poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Horezu, în timp ce se deplasau pe raza comunei Vaideeni, cu un autoturism, în care au fost găsite bunurile sustrase. Bărbatul a fost încarcerat într-un penitenciar din judeţul Argeş.

Distribuie