Malaia se pregătește de sărbătoare
- Două zile de muzică, tradiție și artiști îndrăgiți la Zilele Comunei
Comuna Mălaia se pregătește pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului. În perioada 29–30 august 2026, Primăria Comunei Mălaia și Consiliul Local Mălaia organizează cea de-a XVIII-a ediție a Zilelor Comunei Mălaia, o sărbătoare care va aduce împreună localnici, turiști și iubitori ai muzicii populare.
Timp de două zile, publicul va avea parte de spectacole de muzică populară, recitaluri, momente de dans și programe susținute de artiști locali și invitați speciali.
Printre numele importante anunțate pentru ediția din acest an se numără Nineta Popa, Mariana Ionescu Căpitănescu, Cosmin și Constantin Gaciu și Ionela Petria. Alături de aceștia vor urca pe scenă Alexandra Ungureanu, Vladimir Mirion, Maria Patricia Țolea, Roxana Maria Pop și Gabi Barbu, precum și formația Modernii.
Programul începe sâmbătă, 29 august, de la ora 16:00, cu formația „RamSound” din Sibiu, fiind urmat de momente susținute de Gabi Barbu și Roxana Maria Pop și de trupa de dans „Twins Dance Club”. De la ora 18:15 va avea loc recitalul Alexandrei Popescu, iar de la 18:30 va evolua formația „Modernii”. Mariana Ionescu Căpitănescu va susține un recital extraordinar începând cu ora 20:00. Seara va continua cu DJ Răzvan și formația „RamSound”.

Duminică, 30 august, programul debutează la ora 14:00. Pe scenă vor urca tineri interpreți locali, iar de la ora 18:00 vor evolua grupurile vocale „Vlăstarele Sadului” și „Șezătoarea din Sadu”, alături de soliști vocali. De la ora 19:00 este programat recitalul extraordinar al Ninetei Popa.
Seara de duminică va continua cu DJ Răzvan și cu recitalul Ionelei Petria, de la ora 20:00. De la ora 21:00, Cosmin și Constantin Gaciu vor susține un recital extraordinar. La ora 22:00 este programat focul de artificii, iar petrecerea va continua până la miezul nopții alături de formația „RamSound” din Sibiu.
Prin organizarea celei de-a XVIII-a ediții a Zilelor Comunei, administrația locală își propune să ofere comunității un sfârșit de săptămână dedicat tradiției, folclorului, muzicii și bucuriei de a fi împreună.
Mălaia își așteaptă localnicii, fiii satului și oaspeții, pe 29 și 30 august, la două zile de sărbătoare în inima Văii Lotrului.