Actualitate

Luminos Fest revine cu două seri de magie pe apă

  • Lumina dorințelor va străluci din nou la Râmnicu Vâlcea

În mijlocul lunii august, Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea se va transforma într-un loc în care lumina, emoția și speranța se întâlnesc într-un spectacol de neuitat.

Pe 15 și 16 august 2026, iubitorii de frumos sunt invitați la Luminos Fest – Festivalul de Lampioane pe Apă, un eveniment dedicat întregii familii, unde fiecare lampion lansat spune o poveste și poartă o dorință.

Organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, festivalul promite două zile pline de momente speciale, într-o atmosferă caldă și spectaculoasă. Oglinda lacului din Parcul Zăvoi va fi luminată de sute de lampioane plutitoare, transformând seara într-un tablou desprins din povești.

Pe lângă impresionantul moment al lansării lampioanelor, participanții vor avea parte de muzică de calitate, ateliere creative, un târg cu produse handmade și activități dedicate copiilor, inclusiv îndrăgita cursă Bebe Cros.

Astfel, Luminos Fest devine mai mult decât un festival, este o experiență care aduce împreună familii, prieteni și oameni care cred în puterea speranței.

Participarea la lansarea lampioanelor se face pe baza kiturilor disponibile online, fiecare conținând un lampion cubic, lumânare LED, pergament pentru scrierea dorinței și alte surprize pregătite de organizatori. Tot ce rămâne de făcut este să scrii un gând frumos, să aprinzi lumina și să privești cum dorința ta pornește la drum pe luciul apei.

Intrarea la festival este liberă, iar organizatorii îi invită pe toți cei care vor să trăiască o experiență memorabilă să fie parte din una dintre cele mai spectaculoase seri ale verii.

Distribuie