Administrație

Lucrări în derulare în comuna Păuşeşti – Măglaşi

„La proiectul de modernizare a şcolii din satul Valea Cheii, lucrările s-au executat în procent de 60%. Sper ca până în luna noiembrie să terminăm şi această lucrare… În prezent se lucrează intens şi la dispensarul medical, unde proiectul este realizat în procent de 70%. Prin urmare, începând din toamna acestui an, medicii din localitate îşi vor desfăşura activitatea în condiţii foarte bune”, a declarat primarul Alexandru Dediu. Cu fonduri atrase prin Compania Naţională de Investiţii s-a finalizat reabilitarea, dotarea şi modernizarea Căminului Cultural. De asemenea, au fost finalizate lucrările de extindere a reţelei de apă. „S-a făcut recepţia lucrărilor, urmează să predăm cartea tehnică la Asociaţia de Dezvoltare, ADI Apă Vâlcea şi, împreună cu Apavil, să putem racorda cetăţenii la reţeaua de apă”, a concluzionat alesul din Păuşeşti – Măglaşi.

Distribuie